Acasă » Articole » Articolele mele

Pacatul teologiei personalizate

 

  

Păcatul teologiei personalizate

2 Împărați 18

denominations-2Aș începe cu o întrebare clasică: De ce atâtea confesiuni creștine? Dar până la urmă ce ar fi rău în asta? Ce e greșit dacă fiecare se închină lui Dumnezeu, dar se închină în felul lui? Până la urmă, important este să te încrezi în singurul Dumnezeu și să Îi slujești. Mai este relevantă oare și expresia credinței mele?

Mă izbește ceva de fiecare dată când parcurg cărțile 1 și 2 Împărați. Sunt destui împârați ai lui Iuda despre care se spune că au făcut ce este plăcut înaintea Domnului, însă în dreptul majorității se spune un dar. Apare ca un refren pe care la un moment dat nu îl mai simți ca notă discordantă, ci ca o normalitate. Totuși, ajungând la Ezechia, al 14 împărat pe tronul lui Iuda, la 300 de ani după David, citim despre el: „El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești, a tăiat Astarteile…” (2 Împăraţi 18:3, 4 VDCC). Primul împărat despre care se spune că a îndepărtat înălțimile. Mai mare este surpriza să descoperi că aceste înălțimi nu erau dedicate idolilor păgâni și Astarteelor, ci lui Yahweh, Dumnezeul lui Israel. Acest lucru este evident din afirmația solului asirian care amenință Ierusalimul: „Poate că îmi veți spune: „În Domnul Dumnezeul nostru ne încredem.” Dar nu este El acela ale cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: „Să vă închinați înaintea altarului acestuia la Ierusalim”?” (2 Împăraţi 18:22 VDCC).

Pare puțin ciudat pentru noi, cetățenii confortabilului secol al XXI-lea, ca să îi ei omului posibilitatea de a se închina lui Dumnezeu într-o zonă apropiată locuințele sale. Trebuia să facă un drum până la Ierusalim să aducă o amărâtă de jertfă? Nu zice și Isus că oamenii nu se vor mai închina nici pe Garizim, nici la Ierusalim, ci în Duh și adevăr?

În 1 Împărați 3:2-3 întâlnim o remarcă interesantă: „Poporul nu aducea jertfe decât pe înălțimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului. Solomon iubea pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său, David. Numai că aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.” (1 Împăraţi 3:2, 3 VDCC). Lipsa unui Templu mărturisea nevoia unor locuri de închinare, fapt care se și împlinea. Lui Solomon i se revelează Dumnezeu într-un vis tocmai în urma unui serviciu religios la Gabaon, „cea mai însemnată înălțime”. În consecință, întrebarea are tot dreptul să revină, de ce apare mereu și mereu acel refren discordant în dreptul fiecărui împărat care a făcut reforme, și anume că înălțimile nu le-a îndepărtat?

Ar putea intra aici o listă lungă, cu multe explicații, de lucruri, informații și experiențe pe care noi, cei după Hristos le avem și nu le-au avut vechi-testamentarii. Dar, pentru a fi succint și pentru a lăsa mintea cititorului să gândească, voi spune doar motivul pentru care înălțimile erau urâte înaintea Domnului. Dumnezeu este unic, și adevărul despre El este unic și absolut. Forma și conținutul închinării exprimă o teologie. Dacă fiecare familie, sau zonă din Israel, avea posibilitatea să își personalizeze închinarea, în felul acesta își personalizau și Teologia. Nu mă refer la personalizare în sensul interiorizării și a relației personale cu Dumnezeu, ci modificarea ei în așa fel încât să se potrivească cu ideile și concepțiile personale. Fiecare avea posibilitatea unui sincretism religios, o salată mixtă de idei cu privire la cine este Dumnezeu. Când te închini unui Dumnezeu fabricat de propria imaginație, nu te închini adevăratului Dumnezeu.

Mesajul pentru azi nu este necesitatea înființării unui loc unic de închinare, sau o formă unică impusă peste tot. Ceea ce Scriptura ne transmite aici este că pentru Dumnezeu este important și felul în care te închini, nu doar pretenția că crezi în El. Astăzi, adevărata închinare își are izvorul tot dintr-un singur Templu, și acesta este cel ridicat nu de om, ci de Dumnezeu, și se află în ceruri.

„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16 VDCC)”

Categorie: Articolele mele | Adăugat de: bisericapenticostalapopen (2016-01-22)
Vizualizări: 84 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar